Apelul la ura…sau despre povestea celor doi oameni si un capitan

 

“E nevoie de un singur act nesabuit al vreunui inconstient pentru a naraui eforturile invizibile ale celor multi”

In minutul 43 al meciului Petrolul – Steaua e duminica seara, pumnul no-name-ului ploiestean a lovit mai mult decat obrazul unui lui Galamaz.  Si daca, din pacate, doar George a fost cel care a suferit fizic, ultima palma dintr-un sir lung pe care ni l-au dat “fratii” nostri ma face sa ma intreb cati pasi vom mai face inapoi inainte de a avea curajul sa fim asa cum ne cer vremurile, inainte de a ne castiga cu adevarat dreptul  de a  fi cum vrem sa fim?

O poveste despre doi oameni si un capitan s-a scris aseara, pentru cei nu s-au inecat prematur cu mizeriile senzationale, socante si extraordinare ale televiziunilor.  Pe un stadion cu peste 10.000 de romani, a fost nevoie de un portughez si de un sarb pentru a ne reaminti cat de departe suntem de realitate. Dupa lovitura aplicata lui galamaz, suporterul ploiestean s-a indreptat catre Novak Martinovic, sarb de origine si probabil cea mai proasta alegere pe care o putea face fanul. Pentru ca imediat Novak l-a pus la pamant si a inceput sa ii care picioare. Aici intervine cel de-al treilea personaj si anume Geraldo Alves, portughezul cu alura de parinte care intervine pentru a-l scapa pe fan.  Si in mod neasteptat am vazut in acele clipi un rezumat al istoriei noastre de romani. Scurt, concis si greu de digerat. Pentru ca indiferent ca ne place sau nu sa recunoastem, noi ca popor nu am avut niciodata nici taria lui Martinovic si nicidecum maturitatea lui Alves.

Ramanem pentru un moment in plan sportiv. Intr-un moment de criza, doi oameni au iesit din umbra Stelei pentru a le reaminti colegilor, fanilor si tuturor celor care i-au privit ca exista inca destui oameni de calitate de echipa Stelei. Problema capitanului de la Steaua ascunde in sine o problema mult mai puternic inradacinata in inimile suporterilor de pretutindeni si anume nevoia unui simbol. Al unui conducator care sa mobilizeze, sa lupte si sa invinga. Fie rautatea lui Novak, fie intelepciunea lui Alves.

Dincolo de tot ce se va spune si se va scrie, ma infioara gandul ca il prefer pe Novak. Ca vreau sa vad raul distrus de un alt rau. Ca fac un apel la ura pentru a avea ocazia sa fim mai buni. Iar in acest moment, oricine se considera in siguranta, proteja si fericit sa isi aminteasca de George. Si de bucata de metal care l-a lovit de nicaieri, atunci cand se astepta mai putin. Copiii nostri nu trebuie sa invete ca nu e bine sa urasti, ci sa nu aiba pe cine sa urasca.  Ca razbunarea nu e arma prostului si ca binele si raul nu pot coexista.  SI nu vorbesc despre ura cinica si silentioasa care ne otraveste sufletul de mai bine de 20 de ani. Vorbesc despre ura ravasitoare pe care ati simtit-o de fiecare data cand ati fost inselat, furat, agresat sau nedreptatit. Credeti sau nu, in spatele fiecarui dintre voi este un “suporter” care asteapta sa va loveasca si este doar o chestiune de timp pana veti accepta ca e datoria voastra sa va faceti dreptate sau veti accepta sa ramaneti victime. Astfel de oameni nu merita sa existe pe fata pamantului, trebuie exterminati. Si la fel ca si ei trebuie exterinat acest virus care a pus stapanire pe noi romanii, facandu-ne sa credem ca suntem slabi si ca trebuie sa traim in frica.

Nu!

Majoritatea romanilor nu sunt infractori. Majoritatea romanilor nu sunt nici macar prosti. Majoritatea romanilor sunt doar speriati. Si e vremea sa nu mai fie….